marți, 17 aprilie 2012

Fiii Legii Lui Unul


Fiii Legii Lui Unul învaţă că Dumnezeu este TOTUL şi include TOTUL. El este Unul, care include multe. El este în noi, în afara noastră, iar noi suntem părţi individuale ale aceluiaşi întreg. În timp ce multe religii au asemănări în conceptul identităţii Lui Dumnezeu în scrierile lor, multe dintre ele încă folosesc ideea că Dumnezeul lor este diferit de a-l celorlalţi, ca un motiv pentru război sau crimă. Una dintre probleme este că, în timp ce multe religii învaţă că Dumnezeu este Unul, este totul, este peste tot, etc., ele încă răspândesc conceptul de Dumnezeu asemenea omului însă este în Cer şi astfel adepţii acestor religii par să creadă că Dumnezeu este astfel. De asemenea, câteodată ei predau învăţătura care spune că numai religia lor este cea a Unicului Dumnezeu, în loc să spună că Dumnezeu ESTE Unul, Unitatea a Tot.”
„Voi ajunge şi la asta. Aceasta este religia ce are la bază ideea că este nevoie de închinare şi servitute pentru Dumnezeu sau pentru un fel de fiinţă supremă, pentru că trebuie de fapt să-ţi fie frică de El, dacă nu – El este atotputernic şi are atribute emoţionale negative, va comite atrocităţi atunci când este furios sau gelos şi permite mari suferinţe şi dezastre pe care El le poate opri cu uşurinţă.”
„Deci Noah, ceea ce spui tu înseamnă că se venerează un fel de Dumnezeu care nu este foarte mult diferit faţă de o fiinţă care cere respect, plata impozitelor şi taxelor, un rege rău ori un dictator al unui ţinut, care ar putea veni şi ţi-ar arde coliba şi câmpurile ori ţi-ar putea ucide familia, viola nevasta, etc.”.
„Aceasta este o analogie interesantă şi intuitivă.
Cei care Nu ştiu că ei sunt Unul,
Nu acţionează ca Unul.
Cei care nu acţionează ca Unul,
Nu Creează Iubire, însă suferă din lipsa armoniei.
Ceea ce creezi, vei primi.
Fructele acţiunilor Tale vor urma zilele tale.
El a privit solemn în jos şi a făcut o scurtă pauză. A privit trist, sentimentele sale de tristeţe au ajuns în mintea şi conştiinţa mea şi ceva care a şocat sensibilitatea mea în urmă cu câţiva ani a revenit. Astfel că, am împărtăşit aceste sentimente cu el.
„Rasei umane abia că îi pasă de oameni, ce să mai vorbim despre plante şi animale. Îmi amintesc odată când am văzut o ştire despre 600.000 de oameni care au murit într-un cutremur de Pământ. Aceasta era în L.A. Times. Te-ai aştepta ca un astfel de dezastru să fie pe prima pagină. Şi apoi să urmeze un articol lung. Însă a fost doar un singur paragraf mic, cu aproape 40 de cuvinte, ascuns la pagina 9. Singurul motiv pentru care era aşa era acela că, cutremurul avusese loc în China. Chiar şi atunci am fost şocat. Vă puteţi imagina cum ar fi tratat acest articol moartea a 600.000 de francezi? Englezi? Americani?” (Desigur, acesta se întâmplase într-o perioadă când Statele Unite erau un duşman al Chinei. Povestea acum ar fi o mare noutate, nu din alt motiv decât acela că cei 600.000 de chinezi ar fi putut fi consumatori ai produselor americane).
Având o conştiinţă de sine separată nu înseamnă că eşti cu adevărat separat, asta nu înseamnă să ai ,iluzia’ totală a separării de oricine şi orice altceva din Univers. Atunci când o persoană crede cu adevărat că ea este separată, se concentrează în mod natural pe ea înşişi. Iar atunci când cineva crede că este separat şi îşi concentrează atenţia şi energia sa pe propriul ,sine’, în mod natural este condus către egoism. Acest lucru este foarte important fiul meu, acordă-i o atenţie deosebită. Aceasta este o MARE problemă. Cea mai Mare problemă dintre toate problemele. O REALĂ problemă. Aşa stupid şi simplu cum pare, este ceva serios – pur si simplu egoismul este rădăcina tuturor problemelor şi ,relelor’ care există pe Pământ. Aceasta este una dintre cele mai mari, cele mai importante învăţături de înţeles, aşa că spun ce am mai spus – egoismul este rădăcina tuturor problemelor şi ,relelor’ care există pe Pământ.”







Fiii Legii Lui Unul - Jon Peniel

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu