miercuri, 1 iunie 2011

Credinta ca mesager al vietii...


Înainte de a învăţa să vorbim, creierul nostru este precum un computer perfect, dar neprogramat. Atunci când ne naştem nu cunoaştem nici o limbă. Avem nevoie de mai mulţi ani pentru ca organul cerebral să se maturizeze suficient de mult pentru a putea accepta un program. Apoi programul este introdus în creier, în principal de către părinţii noştri, dar şi de alţi oameni din jur. Ei ne captează atenţia şi ne învaţă semnificaţia cuvintelor. Învăţăm astfel să vorbim, iar programul pătrunde încetul cu încetul în creierul nostru, cu acceptul nostru (prin legământ). Suntem de acord cu ele, aşa că acum avem un program.
Dacă organul cerebral reprezintă computerul, cunoaşterea reprezintă programul. Tot ceea ce ştim, întreaga cunoaştere din mintea noastră se află deja în acest program, înainte de a ne naşte. Nu există nici un om care să aibă o idee cu adevărat originală. Orice literă, orice cuvânt, orice concept din sistemul nostru de convingeri face parte integrantă din acest program, iar programul este contaminat cu un virus numit minciună.
Cum am putea şti ce înseamnă adevărul dacă aproape tot ce am învăţat sunt minciuni? Cum am putea recunoaşte ce anume este real în fiinţa noastră? Mi-a luat ceva timp, dar în cele din urmă am descoperit răspunsul la aceste întrebări. Emoţiile noastre sunt reale. Orice emoţie pe care o simţim este reală, este autentică, este. Am descoperit că orice emoţie se naşte direct din spirit, din integritatea noastră, fiind absolut autentică.
Atunci când vorbim de credinţă sau de intenţie, ne referim implicit la puterea cuvântului. Cuvântul reprezintă magie pură. Este o putere venită direct de la Dumnezeu, iar credinţa este forţa care direcţionează această putere. Am putea spune că tot ceea ce există în realitatea noastră virtuală este creat cu ajutorul cuvântului, căci povestea noastră este creată din cuvinte. Oamenii au cea mai minunată imaginaţie din lume. Pornind de la cuvinte, ei creează un limbaj. Folosindu-se apoi de acest limbaj, ei încearcă să descifreze şi să explice tot ceea ce trăiesc.
La început, noi ne punem de acord în ceea ce priveşte sunetele şi semnificaţia fiecărui cuvânt în parte. Apoi, auzind aceste sunete, noi putem comunica cu alţi visători despre realitatea noastră virtuală. Dăm nume tuturor lucrurilor pe care le percepem. Folosim cuvintele ca simboluri, iar aceste simboluri au puterea de a reproduce un vis în mintea noastră. Spre exemplu, simpla ascultare a cuvântului „cal” poate produce o întreagă imagine în mintea noastră. Aşa operează simbolurile. Puterea lor este chiar mai mare. Dacă spunem cuvântul „Naşul”, în mintea noastră apare un întreg film. Privit ca simbol, cuvântul are o magie a sa şi o putere de creaţie, căci poate reproduce în imaginaţia noastră un concept, o imagine sau chiar o întreagă situaţie.
Este uimitor ce pot face cuvintele. Cuvântul creează în mintea noastră imagini ale unor obiecte, dar şi concepte complexe. Poate evoca sentimente. În final, creează toate convingerile pe care le stocăm în subconştientul nostru. Structura limbajului nostru modelează felul în care percepem întreaga noastră realitate virtuală.
Credinţa este atât de importantă deoarece este forţa care dă viaţă fiecărui cuvânt, fiecărui concept pe care l-am depozitat în mintea noastră. Am putea spune că viaţa se manifestă prin intermediul credinţei, care reprezintă un mesager al vieţii. Viaţa ne influenţează credinţa, care dă la rândul ei viaţă tuturor lucrurilor în care am convenit să credem. Dacă vă mai aduceţi aminte, felul în care ne investim noi credinţa se face printr-un legământ. Atunci când suntem de acord cu un concept, noi îl acceptăm fără nicio reţinere, iar el devine parte integrantă din fiinţa noastră. Dacă nu suntem de acord cu un anumit concept, înseamnă că nu ne investim credinţa în el, deci nu-l vom păstra în memoria noastră. Conceptele devin vii numai datorită credinţei pe care o investim în ele. Credinţa este forţa care ţine la un loc toate aceste simboluri, dând sens şi semnificaţie întregului vis.
Metaforic vorbind, dacă opiniile, conceptele şi convingerile noastre reprezintă cărămizile, credinţa reprezintă mortarul care sudează aceste cărămizi. Obţinerea şi aşezarea cărămizilor într-o anumită structură se realizează prin intermediul atenţiei. Oamenii pot percepe simultan milioane de lucruri, dar atenţia le permite să discrimineze între acestea, focalizându-se numai asupra acelora pe care doresc să le perceapă. Tot de atenţie ne folosim şi atunci când dorim să transferăm anumite informaţii de la o persoană la alta.
Captând atenţia altor persoane, noi creăm un canal de comunicare, prin care putem trimite şi primi informaţii. Aceasta este maniera noastră de predare şi învăţare.Aşa cum spuneam mai devreme, părinţii noştri sunt primii care ne captează atenţia, învăţându-ne semnificaţia cuvintelor. Noi suntem de acord cu ei, drept pentru care învăţăm un anumit limbaj. Prin intermediul acestuia, începem să construim întregul eşafodaj al cunoaşterii. Privite global, toate convingerile noastre alcătuiesc o structură care ne spune cine credem noi că suntem.
Toltecii numesc această formă pe care şi-o asumă mintea noastră, „forma umană”. Forma umană nu este forma corpului fizic, ci structura Pomului Cunoaşterii care a crescut în mintea noastră. Ea incumbă tot ceea ce credem noi despre ceea ce înseamnă să fii om. Reprezintă structura de rezistenţă a întregii noastre poveşti. Această structură este aproape la fel de solidă ca şi corpul fizic, căci credinţa noastră o face să devină rigidă.
Noi suntem singurii noştri maeştri, singurii noştri eroi. Personal, nu fac decât să vă împărtăşesc felul în care îmi trăiesc viaţa; în nici un caz nu vă învăţ cum să v-o trăiţi pe a voastră. Viaţa voastră nu este treaba mea, ci a voastră. Povestea visului meu vă poate ajuta însă să faceţi ceva cu propriul vis în care trăiţi.