joi, 17 noiembrie 2011

Zahir

„Când n-am mai avut nimic de pierdut, am primit totul.Când am încetat să mai fiu cine eram,m-am găsit pe mineînsumi.Când am cunoscut umilinţa,chiar şi atunci, mi-am continuat drumul, şi am înţeles că eram liber să-mi aleg soarta. Nu ştiu dacă sunt bolnav,dacă mariajul meu a fost un vis pe care n-am reuşit să-l înţeleg cât timp a durat.Ştiu ca pot trăifără ea, dar mi-ar plăcea să o întâlnesc din nou — pentru a-i spune ce nu i-am spus cât am fost împreună: te iubesc mai mult decât pe mine însumi. Dacă i-aş putea  spune aceste cuvinte, aş merge mai departe în pace —pentru că dragostea m-a răscumpărat."

Azi am fost într-o gară şi am descoperit că distanţa care separă şinele de tren este de 143,5 centimetri, sau 4 picioare şi 8,5 ţoii. De ce o asemenea distanţă absurdă? I-am cerut  iubitei  mele  să  descopere  motivul  şi  iată  rezultatul:pentru că la început,când au fost construite primele vagoane de tren,s-au folosit aceleaşi utilaje de la construcţia vehiculelor. De ce vehiculele aveau o asemenea distanţă între roţi? Pentru că vechile drumuri fuseseră făcute pentru această mărime,în aşa fel ca vehiculele să poată merge pe ele.Cine a dispus ca drumurile să fie făcute cu aceste dimensiuni?
Aici din nou ne  îndepărtăm în  timp:  romanii,  primii  mari constructori  de  drumuri,  au  hotărât  asta.  Motivul?Carele  de  război  erau  trase  de  doi  cai  — şi  dacă aşezăm două  animale  unul  lângă  altul,  vedem că ocupă 143,5 centimetri.  Cum vedeţi,  distanţa dintre şinele  de  azi,  utilizate  de  ultramodernele  noastre trenuri de mare viteză, a fost determinată de romani.Când  emigranţii  care  s-au dus  în Statele  Unite  au construit căi ferate, nu s-au întrebat dacă era mai bine să modifice distanţa,  aşa că au continuat  cu acelaşi etalon.  Asta  a  ajuns  să  aibă  repercusiuni  până  şi asupra  construcţiei  navelor  spaţiale:  inginerii americani  considerau  că  tancurile  de  combustibil trebuiau să fie mai  late,  dar  erau fabricate în Utah, trebuiau transportate cu trenul până la Centrul spaţial din  Florida,  iar  tunelurile  nu  permiteau  alte dimensiuni.  Concluzie:  a trebuit  să se resemneze cu ceea ce romanii hotărâseră ca fiind măsura ideală. Ce legătură are asta cu o căsnicie?
— Are o foarte strânsă legătură cu orice căsnicie şi cu cele două poveşti pe care le-am ascultat. In-trun anumit  moment  al  istoriei,  apare  cineva  care spune:  când vă veţi  căsători,  amândoi veţi  rămâne încremeniţi  tot restul vieţii.  Veţi  merge unul lângă celălalt  ca două şine de tren, supunându-vă acestui etalon. Chiar  dacă uneori unul dintre voi simte nevoia să se depărteze sau să vină mai aproape,e împotriva regulilor.Regulile spun:fiţi înţelepţi,gândiţi-vă la viitor,la copii.Nu puteţi să schimbaţi nimic,trebuie să fiţi  ca şinele:  să aveţi  aceeaşi  distanţă între voi în punctul de plecare, la mijlocul drumului şi la destinaţie.  Să nu îngăduiţi  iubirii  să schimbe ceva,nici să crească peste nivelul de la început, nici să scadă la jumătate — e foarte riscant.De aceea;chiar dacă a trecut entuziasmul primilor ani,îşi menţin aceeaşi distanţă,aceeaşi soliditate,aceeaşi bună funcţionare.
Dumneavoastra sunteţi  mecanicii  care  au  grijă  ca trenul supravieţuirii speciei să meargă în direcţia viitor:copiii nu vor fi fericiţi decât dacă veţi fi mereu ca la început—la 143,5 centimetri distanţă unul de celălalt.Dacă nu sunteţi mulţumiţi cu o viaţă care nu se schimbă deloc,atunci gândiţi-vă la ei,la copiii pe care i-aţi  adus  pe  lume.  Sau  gândiţi-vă  la  vecini.Arătaţi-le că sunteţi  fericiţi,  că mâncaţi  turtă dulce duminicile, că vă uitaţi la televizor, că-i ajutaţi pe cei din jur.  Gândiţi-vă la societate:  îmbrăcaţi-vă astfel încât să se vadă că între voi nu există conflicte.  Nu vă uitaţi în jur, chiar dacă cineva se uită la voi, asta este o ispită,  poate însemna divorţ,  crize,  depresie.Zâmbiţi în fotografii.  Aşezaţi-vă pozele în salon, să le vadă toţi. Tundeţi gazonul, faceţi sport — mai ales faceţi  sport,  ca să puteţi  rămâne congelaţi  în timp.Când sportul nu mai ajută, treceţi la operaţii estetice.
Dar nu uitaţi niciodată: aceste reguli au fost stabilite la un moment dat şi voi trebuie să le respectaţi. Cine le-a  stabilit?  Nu  mai  are  importanţă,  nu  puneţi asemenea întrebări niciodată,  pentru că ele vor continua să fie valabile chiar dacă voi nu sunteţi de acord cu ele.
Paulo Coelho - Zahir

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu