ELOGIUL INSOTITORULUI

...Sau Calauzei,cea menita sa.ti poarte gandul si sa te faca sa pasesti pragul zonei
crepusculare,acolo unde nu ai voie sa treci singur.El,Insotitorul,Ea Calauza,el omul,cel a carui lista nu contine,de multe ori,nici un nume...sau contine doar unul singur... Sunt rand pe rand stapan si sclav si hotarasc si sunt hotarat in aceeasi masura in care celalalt hotaraste in privinta mea si se lasa hotarat de mine.El imi accepta supunerea,ca premisa,a eliberarii lui.El imi accepta autoritatea,ca semn al libertatii mele sporite,si imi cere sa ma supun,in numele autoritatii si libertatii lui....Suntem in aceeasi masura liberi si inselati de libertatet.Eu imi piegd puterea prin eliberarda celuilat si mi.o pastrez mereu prin supunerea lui acceptata. Adesea nici El nu stie daca te poate trece pragul;dar chinul tau interior,bajbaiala asemeni orbului care exista exterior doar instinctiv,incertitudinea si,uneori,groaza ca s.ar putea sa...sa nu...toate acestea nu fac decat sa se prabuseasca,rand pe rand,doar in sinele sau,eliberandu.l astfel pe al celuilalt,pe al celui insotit si apropiindu.l,din ce in ce,de punctul in care...Toate acestea nu au drept de exprimare publica,altminteri spulbera si ultima farama de incredere. Si,doamne,sunt atatia oameni care se agata cu disperare de aceasta ultima farama,de incredere,jucandu.si existenta la aceasta ruleta care nu intotdeauna(ba chiar,vai,atat de rar!)are sansa de a fi oprita de El ...Clivajul interior si caderea in lumea din launtru ii apartin in exclusivitate,la fel si lacrimile.Insotitorul exista oare?Sau numele sau este doar numele nevoii de celalalt?Stie,El oare,ca insoteste?Desigur,si inca prea bine;dar o face detasat,senin,implacabil,aproape desprins de el insusi,ca si cand nu mai conteaza deloc,nu mai inseamna nimic in economia Caii pe care merge. [...] Si bunii si raii,si mai putin buni si mai putin raii,toti laolalta, - toata Echipa cu care,vrem nu vrem,trecem prin lume... Iubea ,si iubea el pe toti acestia?Ce putea sa spuna el,incercand sa dea la o parte frazele umanitariste,care nu costa nimic,fiind bune si pentru victime si pentru ceilalti,era mai mult o senzatie...starea lui,accentuata in momentele de oboseala,cand lupta,unul contra celuilalt pare sa se estompeze...dar senzatia,senzatia vie ca face parte dintr.un tot,ca e un Insotitor al tuturor celorlalti si ca toti din jurul lui,sunt,vor fi,si nu vor mai fi intr.o zi pe pamant, - dar si fiind,si nemaifiind,ei vor fi de fapt legati,pe vecie,legati laolalta in complicata cronica a unei istorii inca nescrise,imposibil de scris,sau de fixat,ea fiind insasi trecerea aceea sfasietor de unica si de ireparabila,in care nu atat moartea apropie,inrudindu.i pe toti cat si tocmai acest lucru oamenii il uitau - cat intamplarea,sansa,fericita ori nu,de a calatori impreuna,o singura data si pentru totdeauna,o anumita bucata de drum,unic si el,sub o anumita conjunctura a stelelor,de nerepetat si ea......El,Insotitorul,a carui stea calauzitoare arde in masura in care el insusi este torta pe un rug de suflet...Fiecare se intalneste cu ceea ce,constient sau inconstient,cauta.Vorbesc despre intalnirile care au un scop precis,nu despre prostii.Caci daca ne intalnim pe strada cu o persoana oarecare,aceasta intalnire nu poate avea o consecinta decisiva asupra vietii noastre.Dar poate sa aiba o astfel de urmare atunci cand intalnirea nu a fost intamplatoare si,mai ales,atunci cand aceasta intalnire a fost provocata de puterile nevazute care actioneaza asupra noastra.Eu nu am intalnit intamplator pe...; intalnirea noastra,chiar daca in momentul acela nu parea,a avut o importanta enorma.Dupa aceea,timpul isi face datoria de a aseza faptele in ordinea cuvenita,astfel ca lucruri care la inceput par sa nu aiba nici un rost,isi dobandesc mai apoi intreaga lortranscendenta.Prin urmare,trecutul nu este ceva cristalizat,asa cum presupun unii,ci o configuratie care se schimba pe masura ce inaintam in viata si care isi realizeaza adevarata semnificatie in clipa in care ne punem mainile pe piept,clipa cand acest trecut ne petrifica pentru totdeauna.Daca in momentul acela ne.am putea intoarce privirile spre el(si probabil muribundul o face ) am vedea in sfarsit,privelistea reala in care ni s.a pregatit destinul.Mici amanunte pe care le.am desconsiderat candva s.ar dovedi acum ca niste avertismente definitive sau ca niste melancolice despartiri pentru totdeaunaeu nu sunt cel adevarat/eu sunt meschin brutal/intolerant/dumnezeule sunt orb/bajbai cu palmele peste trupuri/sunt orb/mi.am pierdut aura/fata frumoasa fata trista/eu nu sunt decat/insotitorul (alter ego)adevaratul loc de nastere este acela unde pentru prima data ai aruncat asupra ta insuti o privire patrunzatoare.Intaile mele patrii au fost cartile...Si totusi mi.au placut unii din dascalii mei,acele raporturi straniu de intime si straniu de selective care exista intre profesor si elev.Sirenele care canta in adancul unei voci sparte ce.ti reveleaza pentru intaia oara o capodopera sau iti dezvaluie o idee noua.La urma urmei,marele seducator este Socrate...(memoriile lui Hadrian)Cum cultiva Insotitorul relatia sa cu cel insotit?Cu infinita atentie,isesizabil,exercitand involuntar acea pasnica agresiune menita sa...in mereu acelasi si mereu altul,joc in care tradarea este exclusa - si aici,ca si in orice alegere(involuntara si deliberata),ori esti,ori nu meriti sa fii,purtator al unui har si al unei stele ce ti.au fost sortite,de care te faci raspunzator numai in masura in care stii cum sa ti le porti.Si in aceasta circumstanta- iar exemplul Mantuitorului este,poate,de departe cel mai relevant- recursivitatea este inoperanta,datul functionand in cerc inchis.Insotitorul Insotitorului este el insusi,cu intrebarile si nelinistile sale interzise la comunicare.El este cel senin,cel impacat cu soarta sa si cu Dumnezeu,cel chemat a.si implini menirea,simplu,irevocabil si etern.Evident,intr.o eternitate ce nu.i apartine,confirmata sau nu doar de cei carora,pentru un timp sau pentru toata viata,le.a stat alaturi,insotindu.le pasii pe Calea lor.Mai mult decat pilda el nu poate fi.El nu se poate oferi decat pe sine,deliberat si cu privirea senina.El poarta in sine,precum imemorialile zacaminte ale adancurilor,uriase resurse de tandrete,intelegere si iubire neconsumate,punandu.se chezas pentru ele(sarut si flacara/in piept arsura/si rana inimii fara de scut)Amestec de rigoare si asceza,de apropiere si distanta,de iubire si raceala,de intelepciune si pierdere a sinelui,Insotitorul doare.Intre triumf si uitare- continua pendulare strict incifrata interior,interzisa la implinirea prin cuvant - ,menirea lui este sa ajute pe cei din...aura sa sa se apropie de ei insisi,descoperindu.se,regasindu.si sinele (avand revelatia sinelui propriu) Cel mult,tristetea Insotitorului poate capata nuanta unui scepticism fundamental,esential : "Iarta-i Doamne,ca nu stiu ce fac! " ,ce traduce,insa,in subtext constiinta unui adevar mult mai crud: Iarta.i ,Doamne,pe toti! /Ei stiu prea bine ce fac....sunt momente cand disperarea de a strivi pe buzele mult prea secatuite de atatea cuvinte...de a picura pe lutul ars lacrima frageda a vietii,plansa dintr-un fruct irepetabil...de a strange,in caldura palmelor,macar o frantura infinita dintr.un prea incercat de furtuni timp de vreme...de a atinge cu iluzia soaptei unei mangaieri...de a apropia pleoapele,cautand cu dincolo-de-privirea...de a smulge luminii fructul oprit...cand disperarea sublimeaza intr.o tandrete de care mi.e teama...care uneori devine insuportabila,tragandu.ma ,totusi,in adancurile ei,fara putinta tagadei,absorbindu.ma ,explodand incandescenta peste viata si moartea mea...cand tot ce simt... m.as scufunda in adancuri si as lasa ploile sa.mi spele urmele pe care le voi fi lasat vreodata pe pamant,nimeni sa nu.mi mai stie vreodata Calea... ... sunt momente cand totul devine o continua pendulare intre realitatea palpabila a soaptei,privirii,mangaierii si jocul imaginarului,flacara amplificata a visurilor purtand cu ele franturi razvratite,rabufnind din hauri...cand tacerea explodeaza interior iar tumultul furtunii izbeste,naruind,surpand faleze inecate in ierburi...cand vreau mai mult decat pot si nu pot...cand suvoiul de lumina devine prea orbitor si palmele nu.mi mai sunt de nici un folos,aricat as lupta sa.mi acopar ochii...degeaba,privirea interioara este arsa,pleoapele nu mai pot nici ele. si atunci?mai are rost sa.mi acopar ochii in continuare?...[...] Acest miracol al dobandirii eului prin dedublare si prin iubirea de altul isi capata expresia sensibila in mangaiere.Din clipa in care parcurg conturul altui trup,eu il iau pe acesta in posesie si totodata imi livrez trupul in mangaierea mea. [...] Cand cineva mangaie,el atinge hotarul a ceva care nu are inca nume si pentru care singurul cuvant potrivit este "tu" .Insasi mangaierea creeaza identitatea teritoriului ocupat. [...] Fiecare mangaiere este o celebrare a eului meu,pe care insasi mangaierea l.a facut cu putinta.Sunt mangaiat,deci sunt.Acest miracol al dobandirii eului prin dedublare si prin iubirea de altul isi capata deopotriva expresia sensibila prin insotirea mainilor.In esenta mainii rezida ambiguitatea faptului de a lua si de a da.Ma deschid si inmanez,dau de la mine si trec in posesia altuia ceva care in felul acesta inceteaza sa fie al meu[...] Datul si luatul se succed ca functii diferite ale mainii,care in felul acesta inchide in sine posibilitatea unor acte cu semne opuse.(lucianu)...El nu are voie sa cada,nu are acest drept.De vreme ce a apucat sa se hotarasca,sa hotarasca in privinta a ceva si,mai ales,sa isi asume hotararea intru proiect a cuiva,el devine raspunzator in fata Marii Instante de restul actelor sale.Aceasta raspundere.de a da seama atunci si acolo,anuleaza dreptul la marea trecere,pana in momentul fapturii proiectului. "ce e de facut cand nu e nimic de facut? " E de meditat asupra clipei acute,e de detasat grav in fata,de a te privi,o farama,din afara ta; e de intors cu fata spre cer,e de mers mai departe...cand nu mai e nimic de facut,e de mers mai departe,pentru ca asa trebuie.E de repliat in jurul proiectului,e de invelit acesta cu fiinta lui si e de implinit...la fel de egal cu sine si la fel de detasat,dar acum innobilat oarecum de viziunea lucida a vamii...Luntrea lui Caron va continua sa astepte,intrucat menirea lui nu este inca implinita.Si aceasta a fost un semn...El nu merita,deocamdata,calatoria spre taramul.....Te.am intuit,te.am gandit,te.am asteptat...acum,in iarna,cand taisul gerului cheama la acest recurs al sinelui echivalent cu prabusirea in miza...devin tot mai egal cu mine insumi...aproape ca devin tot mai...abstract,intr.un moment in care fiinta din mine...mama,iti jur,de nimeni nu am nevoie,urlu disperat,mintind atroce...in care trebuie sa infrunt si sa jonglez tributul de platit fiintei din mine - simplul sarut,cel adevarat,ba nu,toate sunt adevarate,cel care...daca s.ar petrece,ar despica brazii si ar sfasia stancile,crapand inimile muntilor,intr.un infarct geologic absolut,imemoriabil...cred ca nici eu nu am fost prea departe de el,o data ce am apucat,pentru o frantura de timp,sa ies putin din mine si sa revin cam grabit si cam temator...sarutul...sarman inconstient,cum poti cere,pentru o clipa,sa gandesti macar ca absentei si anormalului,ca reguli ale lumii transformate in sistem,ii pot lua locul picatura de lumina,farama de poezie,aschia de inefabil...cum poti,bezmetic visator,cu pretentii de poet,sa crezi ca...unde este norma?...unde este limita?cum mai poti spera,disperatule,ca mai poti face ceva atunci cand vezi ca nu mai e nimic de facut?citeste,citeste si ia aminte,ratacitorule care ai cazut in viata prea tarziu pentru a fi prea devreme,tu,omule,insotitor de ingeri......si abia atunci incepe adevarata proba de foc,in asteptarea de celalalt,cand prudenta si precautia lui trebuie sa fie maxime -nu,El este cel caruia trebuie sa i se raspunda,ci intotdeauna celalalt,nu despre El este vorba niciodata in propozitie,ci mereu despre celalalt...nu despre lacrima lui de omenesc,sfaramata de vreun stei al existentei sau strivita in vreo baltoaca a realului,sau topita pe o privire incinsa de prea-ndelunga scrutare a orizontului - nu despre lacrima lui de omenesc,bauta inconstient sau jucata cinic la ruleta este vorba,ci despre celalalt...atunci cand "situarea inlauntru" celalalt,cand "insotirea" celuilalt,cand,daca vreti,preluarea in "proiect"devin,simplu,iubirea de celalalt,o iubire nedeclarata(caci in acest destin,declaratiile sunt interzise;totul este sau nu este),dar o iubire,i.as spune,aplicata,sistematica,aproape "gospodareasca",intr.unul din sensurile sale,daca imi este permis jocul semantic,fata de raphael...cand aceasta insotire devine dincolo-de-iubire,devine Calea pe care si El si celalalt au consimtit sa se aseze...'Zeii nu daruiesc orbeste.Darul lor are un talc si cel care il primeste nu poate fi ales intamplator.El s.a pregatit indelung sa astepte darul acesta.Si cand il primeste,nici el nu il primeste orbeste.Daruitorul si cel daruit sunt legati laolalta prin dar.Cand darul vine de sus,cel daruit trebuie sa fie la inaltimea lui nu numai prin felul recules de a se bucura.Cel daruit nu primeste darul orbeste,prin dar el comunica cu daruitorul si este atras in preajma lui.A da curs acestei chemari este unicul fel de a cinsti darul zeilor...(lucianu)...Exista,oare,o rationalitate a acestei situari?De unde si cine confera Lui dreptul de a turna puterea sa,de a se turna in celalalt?De ce consimte celalalt sa bea din aceasta apa,dand astfel drept de existenta unui gand,panandu.si,deliberat,libertatea sa sa curga la rand cu gandul lui?De ce nimeni,nimeni(si in primul rand,El)nu obliga,ci totul este doar o senina consimtire,o con.simtire eliberata de valenta resemnarii,un fel daca vreti,de validare superioara a gandului Lui,al celui chemat sa ofere...E bine?Nu e bine?Se risca?Nu se risca?In fond,ce importanta mai au aceste intrebari, in masura in care,de la un punct incolo,destinele lui si al celuilalt se ingemaneaza,se impletesc,curg impreuna asa cum nasc,unele din altele,sunetele viorilor in dublul concert de bach...si tocmai aceasta iubire aplicata,sistematica este altceva decat...este bucurie,este implinire,este regasire de sine...este menirea lui,cea infaptuita,pentru ca dincolo de acest proiect se va pune un altul,si dincolo de acela inca unul,evident nestiute deocamdata,dar nu asta e important,ca ele sa fie stiute,ci sa fie...sa fie intru aceeasi Cale care...chiar daca El este nefericit o clipa,o zi sauo eternitate,fapt fara prea mare importanta - la urma urmei nefericirea Lui,sau detasarea lui se scufunda undeva departe,in tacerea brazilor,in ninsoarea ireala ce acopera cu tacere dureri,lacrimi sau saruturi neamplinite...intru aceeasi Cale deja prefigurata particular sau fiece sunet din acea muzica fabuloasa,ezoterica,revarsata pe campuri de aur sunt doar semne,sunt confirmari...sunt chemarii......Dumnezeule,am vorbit atat de mult in launtrul meu si am tacut atat de mult in afara mea...Este ca o penitenta pe care o accept si o constat,plimbandu.ma pe strazi pustii acoperite cu zapada,ori pe aleea ce duce spre castel...continuu sa tac,sa tac,sa tac in afara mea,intr.un crancen fara-de-sine caruia,probabil,doar ochii ii mai pot da o licarire de adevar...continu sa vorbesc inlauntrul meu,iar cuvintele nu trebuie sa razbata altfel decat cenzurate in tiparul scrisului - singura gura de aer proaspat ramasa in comunicarea cu exteriorul...altminteri,legea tacerii .....iar El tace,continua sa taca si sa intocmeasca proiecte,idei si ganduri fabuloase,sa le puna cap la cap intr.un launtru populat cu lumi intregi de poezie...azi a fost,literalmente incredibil,El parcurgand holuli,sali,alei,mangaind absent cu privirile structuri,incadramente,nise,mobilier,interioare,oglinzi venetiene si simtind langa umarul sau,aproape,din spate,respiratia calda,gestul,atingerea imateriala...este incredibil...de unde atata concretete intr.o suma de gesturi care nici macar n.au fost comise?Iar toate continuau sa evolueze pe dinaintea ochilor sai,in clipe in care launtrul era bantuit de absente esentiale...probabil cadrumul invers,catre iesire si clipele de reculegere din biserica manastirii vor mai fi potolit cumva incredibila concretete a pasilor care sunau vatuit,infundat,in surdina,aproape aproape,...de unde atata concretete a imaterialului?doar daca... ORICE SENTIMENT AUTENTIC SE DESFASOARA CA DRAMA.Prea delicat pentru noi,el poate sa se destrame in urzeala calculelor menite sa apere linistea lui aici;prea firav pentru el,el poate sa ne destrame,neputinciosi cum suntem sa.l adapostim pana la capat in noi.Nimeni nu poarta pana la capat povara darului venit de la zei.De.abia l.am dobandit si,temandu.ne ca l.am pierde,am vrea totodata sa ne desprindem de el.Iar cand lucrul acesta se intampla,cand oamenii se despart,abia atunci aflat cat de de-necuprins cu mintea este viata unui zeu in viata unui om(lucianu) Iata marturi mea...confesiunea acestui an,pus sub semnul Insotitorului...nu in fata unei alte fiinte,ci in fata lui Dumnezeu insusi,intre El si sufletul meu sezand,simplu,foaia de fartie si sentinta sinceritatii in cuvantul scris...acestea sunt trupul meu,sangele meu si sufletul meu,asa cum sunt ele turnate intr.o mana de cuvinte smulse din mine si asternute detasat..detasat...ranile gandului meu,scurta confesiune a lui...si acest...elogiu(i.am spus eu) adus celui menit- daca el va fi fiind - sa vegheze Calea,penduland intre prudenta si iubire,intre luciditate si rigoare,intre mangaiere si lacrima...intre credinta si teama...intre bucurie si...un drum pe care intotdeauna celalalt,cel prezent,este cel esential...Iata marturia mea,inchinata lui Dumnezeu,pe care o incredintez,in genunchi cu fata catre cer,..mamei mele,care isi merita dreptul de sfintenie dat de Cel de Sus,acum si.n ora mortii noastre...totul se afla,deliberat,in aceste cuvinte,asa cum sunt ele scrise si dincolo de ele...abia aici sunt eu insumi,ispasindu.mi canonul;rastignirea intre poem si proiect,rastignirea intru celalalt.